Pret afisat = Pret final.
Fara taxe ascunse!

 

Pretul include TVA, RCA, Casco, Anvelope de iarna

Predare si preluare Gratuita la orice ora  

 

Conditii pentru inchirierea masinii BDV Best Auto Cluj Napoca


BDV.Bestauto - companie de inchirieri auto Cluj va ofera spre inchiriere masini in stare optima de functionare, curate interior si exterior.

Orice observatie legata de starea autoturismului va fi anuntata de catre client in momentul preluarii de la agentia rent a car. In cazul in care remarcati aspecte suspecte sau orice alte semne anormale de functionare a autoturismului care pot periclita starea masinii inchiriate sau conditiile de securitate ale circulatiei, aveti obligatia de a sista calatoria si de a anunta reprezentantul firmei rent a car Cluj Napoca.

! Autoturismele prezentate pe site reprezinta totalitatea modelelor existente in flota noastra insa afisarea lor nu reprezinta confirmarea disponibilitatii modelelor. Dupa plasarea unei cereri de rezervare, disponibilitatea modelului ales va fi confirmata prin email/telefonic sau whatsapp de catre unul din reprezentantii nostri.

Va rugam sa aveti in vedere ca transmiterea unei cereri de rezervare nu reprezinta rezervarea ferma a respectivului autoturism.


CONDITII GENERALE DE INCHIRIERE

Taxa pentru inchirieri masini Cluj, asigurarea full SCDW sau garantia de inchiriere se achita in avans, fie la confirmarea rezervarii fie la preluarea autoturismului de catre dvs. Perioada minima de inchiriere este de o (1 zi) cu exceptia perioadei sarbatorilor de Paste si de Craciun cand perioada minima de inchiriere este de 10 (zece) zile.

Pentru rezervarile din perioadele foarte aglomerate ne rezervam dreptul de a percepe un avans de 10% din valoarea inchirierii, acesta fiind nereturnabil in cazul in care clientul anuleaza rezervarea sau nu se prezinta pentru preluarea autoturismului la ora si locatia stabilita in confirmarea rezervarii. De asemenea, la alegerea platii integrale la confirmarea rezervarii, in cazul anularii rezervarii, se va retine doar 10% din suma perioadei de inchiriere.

In perioadele extrem de aglomerate, datorita numarului mare de cereri dar si a situatiilor neprevazute precum accidente sau defectiuni tehnice ne rezervam dreptul de a va oferi un model similar celui ales de dvs. Refuzul dvs de a prelua modelul ofertat nu reprezinta o obligatie de a va returna avansul achitat.

Clientul se obliga sa returneze masina in conditiile in care a fost preluata, impreuna cu toate documentele si accesoriile care au fost predate in momentul inchirierii. Autoturismul se va preda cu rezervorul plin, curat interior si exterior. In situatia in care nu aveti posibilitatea de a returna autoturismul curat, se va aplica o taxa de spalare in valoare de 12 eur/ clasa economy, 15 eur/ clasa business si 18 eur/clasa premium.
Orice intarziere care depaseste ora stabilita prin contract va fi taxata cu o zi in plus de inchiriere pentru primele 3 ore. Orice depasire a orei inscrise in contracte cu peste 3 ore va fi semnalata politiei si va fi taxata intre 100 si 300 eur in functie de valoarea autoturismului.

Pretul de inchiriere acopera o medie de 200 km/zi. Kilometri suplimentari se vor taxa cu 1 ron/km (0.2 eur/km) pentru clasa standard si business si 1.5 ron/km (0.3 eur/km) pentru clasa premium. Combustibilul, in cazul in care autoturismul este returnat cu o cantitate mai mica fata de momentul inchirierii se va taxa cu 2.5 eur/litru.
Pierderea sau distrugerea cheilor autoturismului se va taxa intre 200 si 700 eur.
Pierderea sau distrugerea documentelor autoturismului se va taxa cu 100 eur.

In anumite conditii, este posibila conducerea autoturismelor in afara granitelor Romaniei, exclusiv in tarile membre UE. Acest aspect trebuie anuntat la confirmarea rezervarii si impune o taxa de 100 eur/iesire, necesara extinderii teritoriale a asigurarilor si emiterii imputernicirilor de conducere pentru soferi.

Pentru a închiria un autovehicul în afara granițelor tarii, clientii trebuie sa respecte urmatoarele condiții

  1. sa furnizeze un sumar al itinerariului planificat în afara României.
  2. sa prezinte un card de credit valid, care va fi înregistrat de catre firma de închirieri auto pentru a acoperi eventualele costuri suplimentare sau daune.
  3. sa isi asume responsabilitatea achitarii tuturor taxelor de drum, amenzilor de circulație și parcare în timpul perioadei de închiriere.
La finalul perioadei de închiriere, clientii trebuie sa prezinte dovezile de achitare a taxelor de drum, a trecerilor de pod sau a achitarii amenzilor primite în timpul calatoriei.

 

GARANTIA SI ASIGURAREA SCDW

In momentul preluarii autoturismului, clientul este de acord cu blocarea (pe card sau in cash) a unei garantii cuprinse intre 250 si 1800 EUR ( in functie de valoarea masinii inchiriate), suma care va fi restituita integral in cazul in care clientul returneaza autoturismul neavariat, curat si cu toate accesoriile predate, la locul, data si ora prestabilite in contract, fie cu o achitarea asigurarii SCDW (Super Collision Damage Waiver) calculata in functie de numarul de zile si clasa autoturismului inchiriat.
In cazul garantiei de inchiriere aceasta va fi incasata la inceputul perioadei de inchiriere sau blocata pe cardul bancar si ulterior deblocata la restituirea autoturismului in aceleasi conditii ca la preluare. In situatia in care autoturismul se returneaza foarte murdar, ne rezervam dreptul de a bloca aceasta garantie pana la curatarea autoturismului si stabilirea exacta a starii de returnare.
In cazul in care autoturismul este returnat cu daune sau lipsa accesorii, garantia de inchiriere va fi retinuta partial sau integral.

Asigurarea SCDW este o asigurare complementara pentru protectia impotriva daunelor si posibilelor evenimente produse din vina clientului sau a unei terte persoane. Aceasta il exonereaza pe client de raspunderea financiara in cazul daunelor si reduce la 0 valoarea garantiei.
Asigurarea SCDW acopera partial situatia daunelor totale. In aceasta situatie, clientul se obliga sa achite intre 500 si 2000 eur in functie de modelul inchiriat.

Asigurarea SCDW nu acopera combustibilul consumat, daunele aduse anvelopelor si partii inferioare a autovehiculului (sasiu, bloc motor, baie de ulei, cutie de viteze) datorate unei actiuni deliberate sau neglijente precum si in cazul pierderii accesoriilor autoturismului. 

Atat asigurarea SCDW cat si garantia de inchiriere acopera doar persoanele inscrise in contract cu drept de a conduce autoturismul inchiriat.
 

CLIENTUL SE OBLIGA

  • sa respecte toate regulile de circulatie atat pe teritoriul Romaniei cat si pe teritoriul tarilor pe care le va traversa cu autoturismul inchiriat.
  • sa nu fumeze in interiorul autoturismului. In cazul in care se va detecta miros / fum de tigara la preluare se va percepe o taxa suplimentara cuprinsa intre 50 si 200 eur (in functie de valoarea autoturismului inchiriat).
  • sa nu foloseasca masina in scopuri cum ar fi: transport pasageri sau marfa, tractare alte autoturisme, intreceri sau raliuri, subinchirere
  • sa respecte numarul de pasageri inscrisi in actele masinii
  • sa nu conduca masina sub influenta bauturilor alcoolice, a drogurilor sau a altor substante care scad capacitatea de a conduce
  • sa anunte agentia in cazul in care autoturismul are probleme, acestea trebuie rezolvate numai de service-ul autorizat
  • sa nu lase masina nesupravegheata cu cheile in contact, geamuri si usi deschise.

BDV.Bestauto - firma inchirieri masini Cluj solicita ca varsta minima a persoanei care va conduce masina sa fie de 21 ani, iar vechimea carnetului de conducere sa fie de minim 1 an.

Autoturismul poate fi condus doar de persoana/persoanele inscrise in contract. Persoana care doreste sa inchirieze si sa conduca un autoturism trebuie sa prezinte actul de identitate si permisul de conducere pentru persoanele cu domiciliul in Romania, pasaport si permis de conducere pentru persoanele cu domiciliul in strainatate.

Costul tuturor amenzilor stabilite in cazul autoturismului pentru incalcarea normelor privind parcarea, traficul sau a altor prevederi legale sunt suportate exclusive de catre chirias;


ACCIDENT / FURT 

In caz de accident sau furt clientul are obligatia:

sa informeze agentia de inchiriere

sa nu paraseasca locul accidentului

sa prezinte agentiei de inchiriere constatarea amiabila sau declaratie emisa de Politia Rutiera/Locala care sa ateste conditiile producerii accidentului si partile implicate. In caz contrar i se va impune plata unei sume cuprinse intre 200 si 500 eur in functie de avariile autoturismului si valoarea acestuia.

       
Rezerva-ti
acum masina preferata pentru a obtine un pret cat mai bun.
Rezerva-ti
acum masina preferata pentru a obtine un pret cat mai bun.
Campanie supusa unor termeni si conditii